Beauty

Produse cu retinol de la Paula’s Choice

În 2022 am vizionat un clip făcut de un medic dermatolog în care discuta despre cele mai bune ingrediente/produse anti-aging pe care să le păstrăm în rutina noastră, iar retinolul era în top 3, alături de vitamina C și SPF. Retinolul este cel mai cunoscut derivat al vitaminei A, stimulează sinteza de colagen, îmbunătățește vizibil textura și culoarea pielii, ajută la diminuarea ridurilor fine și la reducerea petelor pigmentare.

Când am început să folosesc retinol am avut așteptări realiste, m-am documentat înainte și am respectat indicațiile primite de la medic precum și cele înscrise pe recipientul produselor. Pentru că pielea mea tolerează o concentrație mai mare de retinol, în 2022 am folosit preponderent 1% Retinol Treatment de la Paula’s Choice, iar în 2023 am vrut să testez și 1% Retinol Booster.

Ce au în comun cele două produse?

Concentrația de retinol a acestor două produse este identică și sunt potrivite pentru toate tipurile de ten. Ele conțin și alte ingrediente benefice pentru ten, cum ar fi ceramidele, peptidele sau ingrediente cu rol antioxidant, hrănitor sau calmant. Aș spune că diferența între ele este dată de metoda de aplicare și de textură. Este recomandat să le aplicăm seara, iar în fiecare dimineață să folosim o cremă cu factor de protecție solară (SPF 30 sau chiar mai mare). De asemenea, trebuie să avem grijă să nu aplicăm pe pleoape, pe buze sau prea aproape de colțul ochilor.

1% Retinol Treatment

Acesta e produsul pe care l-am folosit preponderent în 2022 și care mi-a plăcut foarte mult. Recomandarea e să aplicăm o cantitate asemănătoare unui bob de mazăre. Are textura unei loțiuni lejere, și se absoarbe imediat în piele (eu am tenul mixt). Când aplic produsul sunt atentă la cum aloc acel bob de mazăre pe diferitele zone ale feței, încerc să distribui uniform.

1% Retinol Booster

Recomandarea este să folosim 1-3 picături, în funcție de nivelul de toleranță pe care îl are tenul nostru, iar eu am folosit preponderent 2 picături. Are o textură fluidă, lucru care îmi place, mi se pare mai ușor de aplicat uniform comparativ cu 1% Retinol Treatment. Totodată mi s-a părut că nu se absoarbe atât de rapid în piele, cum eram obișnuită, iar în serile în care am folosit 3 picături am avut tenul puțin încărcat la final.

Dacă ar fi să aleg între cele două, pentru mine superstar rămâne în continuare Clinical 1% Retinol Treatment, datorită faptului că tenul rămâne foarte fin în urma aplicării.

Tu pe care l-ai alege?

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *